Un nou început

Când am aflat vestea că ai fost arestat, gândul mi-a zburat spre cuvintele Apostolului Pavel din Epistola către Evrei: “Fiul meu, nu disprețui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când ești mustrat de El. Căci pe cine îl iubește Domnul îl ceartă, și biciuiește pe tot fiul pe care îl primește”. Simțeam că, dincolo de motivațiile oferite lumii de procurori, în spatele acestei încercări se află un sens, un înțeles care depășește orice explicație mundană. Da, într-adevăr, erau destule semne care arătau că “sistemul” a reacționat brutal pentru că, așa cum ne aminteai într-un răvaș trimis în 20 ianuarie din celula IPJ Cluj, “am scris, din păcate, prea mult din urgia vremurilor și nu mai mereu despre țâțe, nunți, plăcerile vieții și obedient față de fiecare putere perindată la conducerea țării”. Ne-ai mai spus atunci că nu avem a ne reproșa nimic, însă tot în același răvaș, parcă presimțind ceva, ne-ai rugat să citim și să înțelegem următoarele rânduri din Biblie: “Bate-voi păstorul și se vor risipi oile turmei”, Matei, Cina cea de taină”. Te temeai, bineînțeles, că în lipsa ta, supuși oprobriului public, presiunii psihice și incertitudinilor materiale, nu vom rezista prea mult între meterezele Ziarului de Mureș și Zi de Zi. Și, într-un fel, de ceea ce ți-a fost frică nu ai scăpat… Chiar dacă, între timp, obținuseși o victorie morală, fiind pus în libertate de judecătorii convinși de netemeinicia argumentelor DIICOT, cum că ai fi un pericol public. Dar ceea ce ar fi trebuit să fie o întoarcere triumfală s-a transformat într-o victorie a la Pyrrhus. Spre stupoarea ta, ai aflat că, între timp, cei mai importanți oameni ai Ziarului – Ligia, Atti, Doru, Laura, Simona, Marcel, Zoli, și-au dat demisia sau sunt pe picior de plecare. Nici măcar scuzele tale pentru cele suferite de redacție în săptămânile care ai lipsit nu au fost în stare să le schimbe decizia. Trădare, nerecunoștință, abandon la greu? Brutus înfingându-și cuțitul în spatele lui Cezar? Toate aceste gânduri și imagini trebuie să-ți fi trecut prin minte în timp ce, atunci și în ziua care a urmat, ai stat de vorbă cu fiecare pentru a înțelege motivele divorțului. N-a fost ușor să înțelegi pentru că, în mod ciudat, oamenii s-au cam ferit să pună punctul pe I. Au invocat tot felul de cauze de conjunctură sau personale, însă nimeni n-a avut curajul să spună că principalul motiv al divorțului ești TU. Mai exact, modul în care, de-a lungul timpului, ai interacționat cu cei care ți-au fost alături timp de patru ani și mai bine pe baricadele Ziarului. Mesajul de exigență profesională pe care doreai să-l insufli tuturor a fost bruiat de “paraziții” transmițătorului. Cu alte cuvinte, ai fost perceput ca un autocrat, ca un veritabil Tamerlan al redacției, uitând de prea multe ori că orice cruciadă exterioară nu poate izbândi fără să fi pornit, măcar în prealabil, o cruciadă împotriva demonilor lăuntrici. Temperamentul năvalnic, coleric, ți-a jucat adeseori feste. Ai uitat că orice doctor, înainte de a porni să vindece pe cei din jur, trebuie să se vindece mai întâi pe el însuși. Într-o scrisoare-spovedanie publică Milena Man își descrie astfel soțul: “Era arogant și uneori îngrozitor de trufaș…”. În aceste zile cineva ți-a spus că nu ești nici tu departe de această caracterizare, gândindu-se la cum văd Sfinții Părinți patima mândriei: “Ea, mândria, îl face pe om orb la propriile greșeli. Cel mândru se arată îngâmfat, trufaș și plin de sine, încrezător că le știe pe toate, convins că are întotdeauna dreptate, mereu îndreptățindu-se pe sine, dorind a-i stăpâni pe alții, refuzând și ignorând orice critică și orice sfat, urând mustrările și dojana, neputând suferi să i se poruncească. Mândria se manifestă și ca agresivitate, ca dorință de a-l jigni pe celălalt; trufașul nu admite nici un rival, nu suferă nici o comparație care l-ar pune în inferioritate; față de tot ce i-ar putea prejudicia superioritatea se arată aspru și agresiv; el se înalță pe sine, iar din celălalt face o unealtă sau un simplu mijloc de laudă de sine”. Într-un cuvânt, cel trufaș este plin de sine fiindcă este cu totul gol de Dumnezeu.

Fără îndoială, descrierea ni se potrivește tuturor, nu numai ție. Nimeni n-are dreptul să arunce cu piatra. Vreau doar să spun că cele descrise mai sus s-au adunat și împlântat ca fragmentele unui puzzle în mintea și inimile celor din jur. Rezultatul? Colegul tău, Dan Pârcălab, a strâns toată presa locală din Maramureș în jurul său, plus 10 mii de semnături. Aici, în Mureș, tăcerea a fost asurzitoare. Și semnificativă.

Spre lauda ta, când toate acestea ți-au fost spuse, nu ai protestat. Ba dimpotrivă, ai dat din cap aprobator și ți-ai recunoscut hibele de comunicare cu semenii. Semn că ai înțeles, sau cel puțin ai început să înțelegi de ce Dumnezeu ți-a trimis această încercare. Că ai priceput că necazurile și suferințele ne sunt trimise pentru ca prin ele omul să ajungă să-și cunoască neputința și slăbiciunea, să-i piară amăgitoarea mulțumire de sine adusă de mândrie. Suntem deci datori ca și pentru strâmtorări să-I mulțumim lui Dumnezeu, care dă leacuri potrivite fiecărui suflet. El te-a certat pentru că te iubește, te-a biciuit puțin pentru că vrea să te primească la sânul Lui. Știi acum, așa cum ai aflat în cele 2-3 ore petrecute zilnic în celulă lecturând Biblia, că pomii buni se cunosc după roade, nu după frunze. Că n-avem vreun folos de pe urma numelui de creștin dacă faptele noastre nu sunt pe măsura numelui. Că drumul pocăinței începe cu recunoașterea păcatelor și continuă cu zdrobirea inimii și schimbarea purtării. Am simțit că ai puterea să păstrezi cele bune, să speli cele rele, să renaști ca pasărea Phoenix. Ești un om bun, doar că n-ai aflat cum să rămâi cât mai mult în această bunătate.

Nu le purta, deci, pică celor care n-au suportat rana pe care le-ai făcut-o, celor ce nu îndrăznesc să creadă că îndelunga răbdare a lui Dumnezeu poate schimba un păstor nevrednic într-unul vrednic. Ai grijă ca, după trecerea furtunii, să nu te îngâmfi și să devii iar nepăsător. Dacă toate acestea le vei face, nu vei duce lipsă de tovarăși de încredere pe temerara cale pe care ai apucat. Ca să ai succes într-o asemenea luptă, nu e de ajuns să nu lupți cu aceleași arme ca ale adversarului, ci trebuie să fii mai presus de orice suspiciune. Altfel, se va adeveri ce spune Mântuitorul: “Orice împărăție care se dezbină în sine se pustiește, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui”. (Matei, 12:25). Și pentru că știu că iubești istoria și te interesează învățămintele ei, te invit să vizionezi filmul “Apocalypto” al lui Mel Gibson. Știu că vei înțelege sensul motto-ului din debut – “O mare civilizație nu este cucerită din afară până ce nu s-a distrus din interior”, dar mai ales că îți vei însuși replica finală a eroului principal”: Să căutăm un nou început…”. Mult succes, prietene!

Ioan BUTIURCÄ‚