Eveniment

Conferinţă de drept la Universitatea „Petru Maior”

1 conferinta de dreptBaroul Mureş – Uniunea Naţională a Barourilor din România, Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative – Departamentul de Drept şi administraţie publică din cadrul Universităţii „Petru Maior” Târgu-Mureş, Curtea de Apel Târgu-Mureş şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş organizează vineri, 13 noiembrie, de la ora 9.00, o conferinţă cu următoarele teme: „Răspunderea civilă a asiguratorului pentru fapta celui asigurat”, „Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în caz de privare nelegală de libertate”, „Evaluarea daunelor interese – reducerea clauzei penale şi evaluarea legală a daunelor interese moratorii” şi „Probleme practice ivite în aplicarea noului Cod de Procedură Civilă”. Conferinţa va fi găzduită de Aula „Tudor Drăganu” a Universităţii „Petru Maior”, din incinta sediului de pe strada Livezeni nr. 69.

Potrivit decanului Baroului Mureş, avocat Nicolae Gâldea, „conferinţa este evaluată de Centrul Teritorial Braşov al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor cu 7 puncte de pregătire profesională”.

 

Programul conferinţei

9.00 – 10.00: Expunere: „Răspunderea civilă a asiguratorului pentru fapta celui asigurat” (Bogdan Dumitrache, formator INM)

10.00 – 10.45: Expunere: „Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate” (Bogdan Dumitrache)

10.45 – 11.00: Pauză de cafea

11.00 – 12.00: Expunere: „Evaluarea daunelor interese – reducerea clauzei penale şi evaluarea legală a daunelor interese moratorii” (Bogdan Dumitrache)

12.00 – 12.30: pauză de cafea

12.30 – 14.30: Expunere: “Probleme practice ivite în aplicarea Noului Cod de Procedură Civilă (judecător Delia Narcisa Theohari, formator INM). Expunerea va aborda următoarele subiecte:

– Caracterul de titlul executoriu al actelor de constituire a garanţiilor accesorii contractelor de împrumut încheiate de casele de ajutor reciproc. Învestirea cu formulă executorie;

– Existenţa pe rolul instanţelor judecătoreşti, în acelaşi timp, a unei contestaţii la executare având ca obiect anularea titlului executoriu, în temeiul articolului 713, alineatul (2) NCPC, şi a unei acţiuni în anularea acestuia, promovată pe calea dreptului comun. Litispendenţă. Inadmisibilitate. Suspendarea judecăţii;

– Admisibilitatea promovării contestaţiei la executare prin care se invocă caracterul abuziv al unor clauze cuprinse în titlu executoriu, în temeiul Legii nr. 193/2000;

– Interpretarea sintagmei „acelaşi obiect principal şi aceeaşi cauză”din articolul96, ind. 2, din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti;

– Calificarea cererii de restituire a unei plăţi efectuate de bunăvoie în temeiul unui titlu executoriu desfiinţat. Acţiune în plată nedatorată sau întoarcerea executării;

– Soluţionarea cererilor în materie necontencioasă introduse după soluţionarea definitivă a unei alte cereri identice. Autoritate de lucru judecat;

– Verificarea competenţei instanţei la momentul soluţionării cererii de suspendare provizorie;

– Comunicarea actelor de procedură şi citarea în cazul în care acestea sunt restituite la dosar cu menţiunea destinatar mutat, iar  adresa la care s-a făcut comunicarea este cea a sediului cu care persoana juridică figurează la ORC, respectiv adresa de domiciliu a persoanei fizice, astfel cum aceasta a fost evidenţiată în DEPABD;

– Regularizarea cererii de chemare în judecată. Posibilitatea de a realiza o a doua comunicare de complinire a lipsurilor, dacă acestea au fost acoperite numai parţial. Posibilitatea de a dispune anularea parţială a cererii de chemare în judecată. Ipoteza în care  reclamantul nu complineste decât partial solicitările instantei, iar cu privire la taxa de timbru formulează cerere de ajutor public; se mai impune soluţionarea acestei cereri, deşi cererea trebuie anulată pentru necomplinirea altor cerinţe?;

– Timbrarea cererilor de îndreptare, lămurire şi completare a hotărârii judecătoreşti.

14.30 – 15.00: Concluzii

 

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close